Tulcenii au dreptul să cunoască adevărul.

         Dacă în anul 1958, judeţul Tulcea dispunea de 5 spitale cu 120 de paturi, cu o bază materială învechită, deservită de un număr insuficient de medici şi cadre medicale (în tot judeţul funcţionau 41 de medici, din care 18 în mediul rural), în  anul 1979, numărul paturilor de spital ajunsese la 1933; această creştere s-a accentuat după 1975 când a fost dat în folosinţă un nou şi modern spital judeţean, cu peste 700 de paturi, dotat cu aparatură şi cadre de specialitate, corespunzătoare cerinţelor medicale moderne, indicatorul de asigurare cu paturi de spital pe judeţ (7,4 la 1000 de locuitori) fiind foarte apropiat de media pe ţară şi satisfăcea în bune condiţii necesităţile populaţiei. Pentru asistenţa ambulatorie de specialitate, în judeţul Tulcea au fost date în folosinţă în anii construcţiei socialiste, 5 policlinici în localităţile Tulcea, Măcin şi Babadag, cu aproape 50 de cabinete, deservite de medici care asigurau aproape toate specialităţile. Numărul dispensarelor medicale urbane şi rurale crescuse de la 55 în 1968, la 75 în 1979. Au fost date în folosinţă dispensare medicale în clădiri noi, modern utilate, în comunele Carcaliu, Nufăru, Nalbant, Somova, Jijila, Valea Nucarilor, Mahmudia, enumerând numai câteva din cele 18 dispensare noi, precum şi un număr de 7 puncte sanitare în sate îndepărtate de centrul comunelor ca: Revărsarea, Caraorman, Plopul, Rachelu şi altele.

         Asistenţa medicală a muncitorilor din intreprinderi era reflectată prin saltul cantitativ şi calitativ produs în acest sector de activitate. De la un dispensar medical de intreprindere existent în anul 1958, în anul 1979 funcţionau 13 dispensare medicale de intreprindere bine dotate din punct de vedere material cât şi din punctul de vedere al asigurării cu cadre de specialitate. Pentru asistenţa de specialitate a gravidelor, pe lângă maternitatea judeţeană, cu cele 120 de paturi, funcţionau şi alte două maternităţi în Măcin şi Babadag. Asistenţa medicală a copiilor şi tineretului era asigurată de 4 cabinete de specialitate (din care unul de neuropsihiatrie infantilă) ce erau deservite de 40 de medici pediatri din reţeaua de bază. Pentru tratamentul supravegheat, în secţiile spitalului judeţean şi ale spitalelor din Măcin şi Babadag numărul de paturi aferente îngrijirii sănătăţii tinerei generaţii depăşea 430, adică aproape un sfert din totalul paturilor de spital din judeţ. Tot pentru îngrijire, în judeţ funcţiona un centru specializat în asistenţa copiilor distrofici din municipiu şi două case de copii la Zebil şi Tulcea. Au fost date în folosinţă un număr de 10 creşe cu 1000 de paturi, asigurându-se alimentaţia şi asistenţa medicală. Pe lângă reţeaua sanitară de bază, mai funcţiona un număr de 6 dispensare şcolare, dotate şi încadrate corespunzător.

         Numărul medicilor crescuse de la 165 în 1968, la 311 în 1979, iar numărul cadrelor medii de la 538 în anul 1968, la peste 1100 în anul 1979. În 1938, exista în judeţul Tulcea un singur laborator de analize medicale, iar în anul 1979 erau 17 laboratoare dotate cu aparatură modernă, care efectuau explorări complexe clinice, radiologie, anatomie patologică ş.a. Mai funcţiona o staţie judeţeană de salvare şi 2 pe lângă spitalele zonale Măcin şi Babadag cu peste 50 de maşini din care 4 autosanitare antişoc, 10 autosanitare dotate cu aparatură radio emisie-recepţie, precum şi 7 nave sanitare, dintre care 4 şalupe rapide. Pe lângă completarea reţelei sanitare de bază cu dispensare medicale şi cadre medico-sanitare, a fost înfiinţat în judeţul Tulcea un centru sanitaro-antiepidemic cu caracter judeţean şi un laborator de epidemiologie în cadrul spitalului Măcin. Indicatorul natalităţii în judeţ a fost în permanenţă superior mediei pe ţară. În anul 1979, el reprezenta 19%, cu valori mai mari pentru municipiul Tulcea (21,7%) şi pentru zona Babadag (21,8%). Mortalitatea avea valori foarte scăzute în judeţ, indicele de 8,9 la mie din anul 1979 fiind sub media pe ţară- 10,2 la mie.

         Astăzi după 28 de ani de capitalism, situaţia este dezastruoasă: spitalele sunt închise şi părăsite, medicamentele şi medicii lipsesc. O concluzie şocantă: În judeţul Tulcea mai funcţionează din cele 5 spitale moderne, doar un singur spital (în Tulcea) iar dispensarele medicale (din cele peste 40) au dispărut în totalitate.

Articol scris de Matei Dauceanu

Vizualizari: 1026 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook