Viorel Știrbu (1940-2015)

Viorel Știrbu (1940-2015)

Am pierdut de câteva ori în viață și, de fiecare dată, numai „lucruri” sfinte. Le-am pierdut nu din neglijența mea, nu din nebăgare de seamă. Le-am pierdut din cauza acelei fatalități care îl însoțește pe om ca umbra lui. Mi-am pierdut cel mai valoros prieten. Să mă scuze toți ceilalți prieteni ai mei, spre bucuria mea destul de mulți, dar așa a fost, VIOREL ȘTIRBU a fost „artistul în meșteșugul cuvintelor” cel mai mare în preajma căruia am avut fericirea să trăiesc. Pentru mine, scrierea lui era filigran literar. Imaginația lui dovedea un rafinament al trăirilor sale, de neegalat. Umorul său era atât de subtil cum numai la un ardelean de mare bun simț poți întâlni. Pentru mine, „republicanul” din Ploiești, de tip „nenea Iancu”, Viorel a fost cel puțin un Jaroslav Hasek al românilor. Dar câte lucruri bune nu-mi vin în minte, în aceste momente dificile, pe care aș vrea să le amintesc. Să le amintesc numai de dragul de a te cinsti pe tine, VIOREL ȘTIRBU. Ce om bun ai fost dumneata, VIOREL ȘTIRBU!  Știu, știu că ai să mă apostrofezi că îți vorbesc cu dumneata și încalc, astfel, înțelegerea noastră de a ne tutui. Numai că ai scăpat din vedere că, în virtutea ultimului eveniment pe care l-ai provocat, fără îndoială că fără voia ta, dragul meu prieten, neprețuitul meu prieten, tu nu mai ești al meu, tu te-ai îndepărtat de mine și ai devenit al nostru, al tuturor, al poporului tău, ai devenit tezaurul său literar pe care eu îl respect cu sfințenie.  Tu ești acuma una din icoanele poporului român și, după cum îți amintești, eu eram înclinat, și mai sunt încă, să prețuiesc icoanele. Ce prieten adevărat ai fos tu, VIOREL ȘTIRBU! Poate de aceea eu, cu țuica mea de Vlădeni și cu sufletul meu de român, am să te aștept mereu, am să mă încăpățânez să te aștept, alături de proletarul covrig veștejit de trecerea timpului și de dor. Cât de mutilat spiritual mă simt din cauza pierderii tale numai tu m-ai putea înțelege. Poate că suferi, acolo unde ești, că nu mă poți ajuta, că nu mă poți dădăci și învăța cum să mă comport ca un bărbat adevărat, în aceste clipe grele. Tu ai avut întotdeauna „rețete” pentru comportament în orice situație. Tu ne-ai învățat să fim revoluționari și ne-ai pregătit cum să-i luminăm pe ceilalți în legătură cu ceea ce dorim să realizăm pe acest Pământ. Tu ai fost „eminența cenușie” a Partidului Socialist Român, în toate etapele devenirii sale. Soția mea, distinsa tovarășă Lucia Stanciu, Lucica după cum o alintai tu, nu admitea să fie promovat niciun document dacă nu avea girul etic și ideologic al lui VIOREL ȘTIRBU. În PSR tu erai măsura tuturor lucrurilor, a tuturor strategiilor pritocite de cei de la București. Fără tine ne-am împuținat înfiorător. Îmi este foarte greu când mă gândesc că am să închei și, poate pentru prima dată, nu am să-ți mai trimit materialul să-l vezi și să aprobi eventuala lui publicare. Deja îmi este foarte dor de dumneata!

Articol scris de dr. Dumitru Stanciu

dr. Dumitru Stanciu

Profesor universitar, Universitatea Politehnică București. Reprezentant al Partidului Alternativa Socialistă și membru al Biroului Executiv în Partidul Stânga Europeană. Preşedintele fondator al Asociaţiei de Prietenie România-Cuba.

Vizualizari: 1293 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook