Constantin Argetoianu (n. 15 martie, 1871, Craiova, m.6 februarie 1955, închisoarea din Sighetu Marmației) s-a mîndrit multă vreme (cel puțin în memoriile lui scrise în 1942, vol. 6) de marea lui realizare: stîrpirea hidrei comuniste. Cum suntem în luna Mai și acum 99 de ani congresul era în toi  să îi dăm cuvîntul. E interesant de văzut culisele ”democrației” burgheze. Și mai interesant este de dezbătut dacă pentru frumoasele sale idei și acțiuni democratice ar trebui reabilitat: a fost arestat exact după 29 de ani de la faptele cu care se laudă mai jos. Printre altele a fost ministru de interne in perioada iunie 1920 – decembrie 1921. Dar a rezistat mai  mult ca Averescu  fiindcă a fost ținut pe acest post după decembrie 1921  și de cei doi prim miniștri care au urmat: Take Ionescu și IC Brătianu. În primăvara anului 1922 încă era ministru de interne, cînd a ordonat asasinarea mai multor activiști comuniști arestați. Leonte Filipescu de exemplu.

Rezum în cuvintele lui lupta lui ca ministru de externe cu hidra bolșevică. În 1942, înainte de Stalingrad,  probabil că era lucru de fală. Sublinierile îmi aparțin.

”Am spus că înlocuirea lui Averescu la Interne prin mine a coincis cu redeșteptarea activității comuniste, adormită de la venirea noastră la Guvern …. Conducătorii comunismului au schimbat metodele lor, odată cu plecarea generalului Averescu de la Interne, socotind probabil ca urmașul lui nu va fi în stare să se opună unei mișcări mai generalizate…. N-am proclamat starea de asediu decât după câteva luni, după ce comuniștii  săvârșiseră numeroase acte de sabotaj și delicte impotriva libertății muncii Lupta  a ținut un an, dar a fost încununată de un deplin succes. Mă măgulesc cu acest succes, căci l-am dobândit cu rare excese de brutalitate. Țara a fost curățată de comunism”

Frumos. Tare asta cu libertatea muncii. Libertatea de a cere oricît de la lucrător, libertatea de a interzice sindicatele care – nu așa? – sunt un aentat la libertatea muncii.  Un scop nobil, și chiar dacă scopul nu scuză mijloacele mai apar și pagube colaterale – colateral damage , cum este la modă acum. Rare excese se permit, Leninul României trebuia stîrpit din ou.

Prima realizare a fost sabotarea grevei generale din 1920 și arestarea conducătorilor greviștilor.

Un număr de agitatori comuniști și pseudo-socialiști au fost imediat arestati și dati în judecâta Curtii Marțiale. în fruntea lor se aflau Ilie Moscovici și Socor, de la Adevărul… Prietenul meu Gheorghe Cristescu trecuse granița în ajunul proclamării grevei, și a scăpat de astă dată. A plätit el mai tarziu…”

Dar nu era suficient.

Agenții Moscovei răspândeau manifeste, impingeau la greve, organizau celule pe unde puteau iar agenții Siguranței alergau după ei zi și noapte… pertractau cu Moscova și puneau la cale afilierea Partidului Comunist Roman la Internationala a III-a. Cel care a lucrat mai cu temei la aceastä afiliere a fost Boris Stefanov; cel care a zbârnăit mai mult a fost Gheorghe Cristescu.”

Și bietul ministru se mira ce va face ca să stîrpească hidra.

Trebuia terminat cu comunismul pe o cale mai directă și printr-un atac mai drastic… De un an de când ma frecam cu mișcarea comunistă pricepusem și eu că Șăfii, erau pericolul, ca Șăfii  trebuiau loviți, și că o dată Șăfii suprimați, toată agitația se va prăbuși, ca un edificiu clădit pe nisip. ”

Ocazia i-ar fi oferit-o Gheorghe Cristescu, primul secretar al PCdR:

Solutia mi-a adus-o intr-o bună zi, prietenul meu Cristescu: a venit să-mi ceară autorizația să țină în ziua de 8 mai un congres la București, congres la care urmau să asiste toti șefii organizațiilor comuniste Îl ascultam fără să îl ascult; intr-o clipă mi s-a cristalizat în minte tot planul pe care 1-am executat apoi punct cu punct. ..Șobolanii îmi procurau ei inșiși capcana în care trebuia să-i prind… M-am hotărât să  joc rol de ministru slab, care n-a putut rezista cererilor și curentului… și am început să mă tocmesc cu interlocutorul meu. Am cerut mai intâi congresul sà fie intitulat ”socialist” iar nu ”comunist” , apoi să mi se dea ordinea de zi, ca sä văd ce se discută… În realitate îmi erau indiferente și ordinea de zi și titulatura congresului, căci ceea ce era sä urmeze trebuia sä pună toate lucrurile la punct ….

A doua zi, Cristescu și Mișu Macavei au venit și mi-au adus urmatoarea cerere oficială:

Dotnnule Ministru,

Subsemnații delegati ai Partidului Socialist din Romania, ne luam angajamentul, în vederea congresului general, să păstrăm cea mai desăvârșită ordine, în sala partidului din strada Sf. Ionica nr. 12, menținând discuțiile în cadrul doctrinar și știintific, fără să  organizam nici manifestății nici intruniri.

(ss) D. Stoiculescu, Ev. Stanev, C. 1. Stoev, Mih. Macavei, M. Cruceanu, T. lordăchescu

Cei trei dintâi erau și deputati... ”

Ce rușine! Deputați comuniști! Aveau cum ar veni imunitate. Protejați de Constituție. Curat neconstituțional, coane, da umflați-i!

Continuăm cu autodenunțul. 

Erau vreo 12 puncte: probleme de doctrină, răfuiala între socialiști și comuniști (comuniștii puseseră mâna pe gazetă în februarie, dar socialiștii rămăseseră cu clubul inchiriat pe numele lor) și în fine ratificarea afilierii la Internaționala a III-a, de la Moscova. Am făcut, pro forma, câteva observații cu privire la punctele de doctrină și am suprimat pe cele relative la răfuiala cu socialiștii și la afilierea cu Moscova. În realitate congresul era convocat tocmai în vederea acestor două puncte și a le suprima realmente ar fi insemnat zădărnicirea congresului. Eu însă trebuia să le interzic, și farà să am aerul, să-i las să creadă că-i voi lăsa să le discute, fără să figureze insă pe  ordinea de zi prealabilă…

Am manevrat asa încât oamenii să creadă că m-au păcălit: nu și-au dat deloc seama că tocmai afilierea la întreprinderile subversive îndreptate de un Stat străin impotriva Statului roman, era să fie motivul arestării lor in masa în acel moment hotărât.”

Subalternii lui au rămas șocați. Ministrul se dă cu comuniștii? Dar el era viclean, șmecher de șmecher.

”Imi venea greu să-mi țin râsul; am facut și eu o mutră de un cot și m-am înfundat în disprețul lor, declarandu-le: Ce vreți, domnilor, am și eu răspunderile mele, nu pot călca prescripțiile constituționale; cererea îmi e de la Partidul Socialist, nu-l pot scoate și pe acesta din lege. Am urmărit mișcarea comunistă în toate manifestările ei nelegale; cât timp oamenii aceștia rămân în legalitate, n-am ce le face… Nu pot, nu pot!…”

A trebuit să rabde cîteva zile disprețul subalternilor.

”Congresul s-a deschis conform programului, și ce s-a discutat în el duminica și luni nu mai prezintă nici un interes. S-a discutat cu vivacitate, s-au certat moderații cu apelpisiți, a căutat Cristescu și ai lui sä pescuiască în apă tulbure dar în afară de localul din strada Sf. Ionică nici un scandal n-a avut loc. În ce privea ordinea publică, oamenii s-au ținut de cuvânt dar conform așteptărilor și dorințelor mele au nesocotit angajamentul luat față de mine să nu discute afilierea la Intemaționala din Moscova… Am trăit zile de intensă emoție, căci trebuia să aleg eu momentul loviturii și sa-mi iau numai eu răspunderea ei...”

Și tot se mira ce va face, pentru că erau prea puțini comuniști adunați

Luni la amiază a venit Cristescu să-mi ceară o prelungire a congresului până marți seara, fiindcă nu sosiseră toți delegații… L-am intrebat:

  • Cum de n-au venit? Lipsesc multi?
  • Lipsesc aproape jumătate;congresul a fost adunat în pripă, și tovarașii de pe valea Jiului și din Banat sunt cam greoi…
  • Dar vor veni?
  • Vin la sigur!…”
  • Domnule Cristescu, e ultima concesie pe care ți-o fac,fiindcă am încredere în d-ta! Dar îmi voi aprinde paie în cap, cu Voinescu și cu generalul Mărgineanu!”
  • Domnule ministru, ei nu inteleg, dvs. sunteti om de inteles!

Știrea adusă de Cristescu mă tulburase. Pentru ca lovitura să fie ce trebuia, trebuia să prind în plasă pe toți sau aproape pe toti conducătorii mișcării. Numai cu jumătate din ei, n-aș fi făcut nimic… Sub pretext să-mi aducă știri despre cele discutate în congres, am pus agenți de la Siguranță să-mi numere din două ceasuri în două ceasuri pe noii sositi…Dar nu se adunaseră toți nici marți, până la amiază. Sefii mișcării voiau să voteze la sfârșitul congresului afilierea la Moscova și pentru acest vot aveau nevoie de toți conducătorii din provincie, căci stăpânii de la Moscova  nu s-ar fi mulțumit cu un vot ce n-ar fi însumat decât  minoritatea partidului.

Cristescu a venit să mă roage să le mai dau o zi, căci trimisese pretutindeni oamenii lui să ridice „pe recalcitranți și pe leneși și să-i aducă la București” … și dorința mea era să-i am pe toti: am trecut peste protestările lui Voinescu și ale lui Mărgineanu, speriați de votarea afilierii, deși mă acuzau de slăbiciune (așa calificau colaboratorii mei termenele suplimentare pe care le tot acordam lui Cristescu)  și le-am dat termen pînă joi 12 mai la ora 15. Voinescu era atât de disperat incât intervenise prin generalul Mărgineanu la Averescu și Averescu mă chemase sa-mi spună că votarea afilierii la Moscova ar face un efect foarte prost, și că nu pricepea de ce ma arătasem atât de moale fată de congresul comunist. Am rugat pe Averescu să aibă incredere în mine, că va fi până în cele din urmă mulțumit. L-am asigurat că congresul nu va vota nimic.”

Momentul victoriei. Răpunerea hidrei.

Joi dimineața mi s-a raportat că congresiștii erau în păr și că la sfârșitul după-amiezii trebuiau să aibă loc votările. Sosise în fine momentul meu! Pe la orele 11 l-am chemat la Minister pe Voinescu, pe Mărgineanu și pe Nicoleanu și le-am destăinuit planul meu: la orele 3 p.m. tot congresul trebuia ridicat și transportat la Văcărești și la Jilava. Acolo urma să se facă triajul: tot ce era comunist, reținut; ce era numai socialist și împotriva afilierii la Internationala a III-a, pus în liberatate.

L-am sunat pe Averescu.  A stat puțin pe gânduri, apoi, căutându-și fiecare cuvânt zice

  • Angajezi răspunderea d-tale, si în caz de insucces, vei trage natural consecințele… Dar cred că vei reusi,  doresc să reușești. Trebuie să o sfârșim odată cu domnii aceștia… Afilierea la Moscova e o crimă contra Sigurantei Statului…Dar suntem un Guvern constituțional; trebuie să avem și aprobarea Consiliului de Ministri…
  • În acest caz partida e pierdută. Dacă discutam în Consiliu, va ține ceasuri,se va afla în afară, și vânatul nostru se va face nevăzut. Fără să mai adaug ca toți ministrii, niște fricosi, vor fi contra…

Iar s-a mai gândit câteva minute tata Averescu, și a replicat:

  • La câte ceasuri ai hotarât să-i arestezi?
  • La trei
  • Convocăm Consiliul tot la ora 3; îi voi ruga sä fie exacți. Voi pune eu chestiunea, și o voi pune așa, incat nimeni nu se va opune. D-ta incepi operațiile d-tale la ora convenită; când se va discuta în operațiunile vor fi în curs. Te vei aranja să ți se telefoneze indată ce vor fi fost executate, și vei pune pe toti în fata faptului indeplinit…

Găsise vulpoiul formula constitutionala.”

Punctul culminant și finalul apoteotic.

Ședința s-a deschis la ora 3 și 10 minute. Averescu a lămurit motivul convocării: Trebuie să o sfârșim cu comuniștii  și a explicat ce aveam de gând să fac. Titulescu, care căsca intruna, plictisit, și tremura de frig, a incetat să deschidă gura, s-a incălzit brusc, s-a roșit, a vrut să ia cuvântul dar i-a luat-o Take înainte cu trei vorbe tăioase: ”Nu se poate!” Se făcuse galben ca ceara. ”Nu se poate!” au strigat și Trancu-Iași și Cudalbu; o unanimitate dezaprobatoare se ridica contra mea… Take ne-a explicat că propunerea ce se făcea Consiliului echivala cu începutul revoluției.

După Take, Titulescu s-a declarat si el impotriva unor măsuri care pun Statul în pericol, oricare ar fi rezultatul operatiunilor… S-a sculat și Trancu-Iasi, să-și spună punctul de vedere  „… Comunismul este… munșitorimea vrea… Geneva prevede etc. etc.”

Pe când prietenul Grigore trăncănea, ochiul meu urmărea acele orologiului; se facuse ora 3 și 1/2 și telefonul era tot mut.

La patru fără un  sfert m-au sunat. M-am înapoiat la masa verde. Până atunci, nu deschisesem gura.

Domnilor – și cu un zâmbet m-am uitat la Averescu  – domnilor, discuțiile dvs. sunt inutile, totul s-a terminat. Toti conducatorii comuniști si teroriști sunt la Văcăresti sau la Jilava! S-au supus ca niște miei! Nici o picătura de sânge nu s-a varsat! Pot să vă dau plăcuta asigurare ca s-a terminat cu comunismul în Romania!

 

Concluzie. După ce au ieșit din pușcării comuniștii s-au purtat cu mănuși cu dușmanii lor, după 45. Puteau fi mult mai răzbunători. Cu sfinții închisorilor, temnițele capitaliste, torționarii etc. Din nefericire au lăsat garda jos  și au pierdut. La 30 de ani după 1944 nimănui nu îi mai păsa de amenințarea capitalistă, credeau că dușmanul dispăruse.

 

 

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 1705 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook