psr

Istoria falsificată de politicienii impostori aflaţi la conducerea României după 1990 nu va spune niciodată ceea ce trebuie spus despre importanţa zilei de 6 Martie 1945. Pentru cei care au prăduit România şi înainte de 1945, dar şi după 1990, nu trebuie spus că poporul şi-a dorit o schimbare radicală a unui sistem capitalist falimentar, că românii erau sătui de luptele pe ciolan dintre liberali şi ţărănişti, precum şi de teama reinstaurării unor forţe fasciste a căror dreptate se făcea cu pistolul la tâmplă.

Prezentată ca o mare fraudă electorală, alegerile din 1945 au reprezentat în realitate o mare dorinţă a românilor de a scăpa de sub jugul burghezo-moşieresc. Politicienii de dreapta, de factură liberală, şi istoricii plătiţi de aceştia susţin acum, după mai bine de 70 de ani, că românii şi-ar fi dorit revenirea la regimul de opresiune de dinainte de 23 august 1944, pentru că nu aveau încredere în forţele politice muncitoreşti şi socialiste.

România anilor ’40 a fost România dictaturilor de dreapta, ale trădării intereselor  naţionale  şi  ale  ignorării totale a voinţei poporului.  Dictatura lui Carol al II-lea, care a desfiinţat Parlamentul, a făcut ca România să fie condusă de Guvern prin decrete guvernamentale şi de rege prin decrete regale, iar guvernul era numit de către rege. Aşa se face că în 1945, la câteva luni după alungarea fasciştilor din România, s-a format un guvern „de largă uniune naţională”, din care nu lipseau reprezentanţii  tuturor partidelor „istorice”. Astăzi, propaganda capitalistă ordinară vorbeşte despre guvernul de la 6 Marie 1945 ca despre un episod  negru în istoria României, întrucât pentru prima dată reprezentanţii partidelor muncitoreşti şi comuniste erau reprezentate.

Guvernul de la 6 Martie 1945 nu a fost un guvern comunist!

psr 2

Dovadă  clară  în  acest  sens  a  fost componenţa acestui guvern:

  • Gheorghe Tătărăscu – Vicepreşe- dintele Consiliului de Miniştri şi Ministru de Externe;
  • Generalul de armată Constantin Vasiliu-Rășcanu,
  • liberalii Alexandru Alexandrini  şi Dumitru Alimănişteanu la Finanţe,
  • Romulus Zăroni (despre care ţărănistul Corneliu Coposu spunea că era un „chiabur de mâna întâi”) la Agricultură,
  • la Industrii şi Comerţ era Petre Bejan,
  • ţărănistul Anton Alexandrescu era Ministrul Cooperaţiei (prezentată acum de propaganda capitalistă ca ceva negativ din istoria comunistă!!!!),
  • reprezentantul minorităţii germane – Lothar Rădăceanu – a fost ministrul Muncii,
  • omul de ştiinţă, inginer şi academician Gheorghe Nicolau a fost ministrul Asistenţei şi Asigurărilor Sociale,
  • Dimitrie Bagdasar, reputat neurochirurg, şcolit în SUA, a fost ministrul Sănătăţii,
  • ţărănistul Octav Livezeanu a activat la Ministerul Artelor şi – atenţie! – ministru al Propagandei!
  • Emil Haţieganu a reprezentat Partidul Naţional Român în Guvernu l democratic al Petru Groza, numit de regele Mihai la data de 6 Martie 1945!
  • liberalul Mihai Romniceanu închide lista cabinetului „comunist” pe care capitaliştii de sorginte neo-liberală şi neo-fascistă din România actuală îl consideră ca o „pagină neagră în istoria României”.

    pentru 1INSTAURAREA GUVERNULUI DR. PETRU GROZA

    PETRU

DREPTATE PENTRU POPOR, asta n-au vrut capitaliștii burghezo-moșieri la 6 Martie 1945!

De ce era Guvernul condus de dr. Petru Groza un guvern pro-comunist sau de ce spune propaganda ordinară a celor care conduc România după 1990 că 6 Martie 1945 a fost „o zi sinistră în istoria ţării”?

Răspunsurile sunt simple.

După 1945, forţele politice muncitoreşti, socialiste şi comuniste au căutat să impună o schimbare radicală şi o modernizare a României. S-a cerut şi s- a obţinut vot universal, liber şi direct, la care aveau acces toţi românii. Ori, în aceste condiţii, privilegiaţii partidelor istorice, obişnuiţi să se aleagă ei între ei – precum cei din PSD şi PNL în ultimul deceniu! – nu au mai fost agreaţi de popor. Guvernul democratic al dr. Petru Groza a redat dreptul partidelor de a participa la conducerea ţării, drept interzis de casa regală sub conducerea lui Carol al II-lea şi menţinut de Mihai de Hohenzollern.

Având de ales între Blocul Partidelor Democrate – din care făceau parte, atenţie! Partidul Naţional Liberal aripa Tătărescu, Partidul Social Democrat Român, Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioţilor,  Partidul  Ţărănesc  aripa Alexandrescu şi Partidul Comunist din România – şi cele două partide istorice (PNL şi PNŢ), era firesc votul masiv în favoarea „Soarelui” – semn electoral al Blocului Partidelor Democrate. De aici nu doar legitimitatea guvernului „de largă uniune naţională” de la 6 Martie 1945, ci şi condamnarea firească, democratică, prin vot, a celor două partide istorice. BPN a avut 379 mandate în noul Parlament, PNŢ a avut 32, iar PNLdoar 3!!!

Este firesc, aşadar, privind în urmă, în istorie, să vedem cum ura viscerală a partidelor de dreapta, în special a celor liberale, este exprimată împotriva guvernului democrat de la 6 Martie 1945, guvern care a dat poporului român dreptul de a alege liber, libertate care astăzi este subjugată de propaganda capitalistă a posturilor TV aservite, de manipularea sondajelor de opinie, de înscenarea unor dosare penale la comandă politică, dar şi de impunerea unor praguri electorale şi a unor criterii restrictive pentru partidele neparlamentare, totul culminând cu interzicerea reînfiinţării Partidului Comunist Român!

Colectivul de Redacţie:          Corectura                       Tehnoredactare

Lucia Stanciu                                  Ioana Corina Miu               Rareș Cotulbea

Marin Badea

Dumitru Stanciu

Florin Mănoiu

CLICK AICI, pentru a descarca ZIARUL in format PDF

Articol scris de Redactia

Vizualizari: 3470 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *