Și la noi și în Venezuela alegerile au loc în condiții complicate de pandemie.

România este mult mai afectată de pandemia de Covid19 decît Venezuela : astăzi, 4 decembrie avem 500273 de cazuri și 12053 decese (628 morți/milion locuitori) iar  Venezuela are 103548 cazuri și 909 decese (32 morți/milion locuitori, de 20 de ori mai puțin ca noi)

Noi, socialiștii, ne-am descurcat cum am putut cu mijloacele pe care le-am avut. Am depus liste în 27 de județe, liste complete doar în 20 și nu am putut beneficia de timpi de antenă la radio și la TVR1. Cu atît mai mult merită felicitați și respectați activiștii noștri care au făcut campanie electorală în asemenea condiții vitrege, cu oameni puțini și bani și mai puțini. Unii nu au putut participa fiind găsiți pozitivi la testul de coronavirus.

Apreciem și mulțumim celor trei partide care s-au declarat solidare cu activitatea noastră anticapitalistă: Frontul Muncitoresc din Croația, Partidul Socialist Muncitoresc din Croația precum și ”Komunisti Srbije” din Serbia. Iată mesajele ultimelor două partide prietene

http://www.srp.hr/podrska-rumunjskoj-socijalistickoj-partiji-psr/

Partidul Socialist Muncitoresc din Croația își exprimă solidaritatea cu Partidul Socialist Român la viitoarele alegeri din România. Suntem convinși că PSR este de partea muncitorilor români și că, militînd pentru socialism va putea găsi o cale de salvare din sclvia capitalistă. De aceea dorim ca oamenii din țara voastră să vadă după alegerile din 6 Decembrie cum PSR devine o forță politică reprezentativă pentru clasa muncitoare din România. Sincere salutări tovărășești. Partidul Socialist Muncitoresc din Croația

Celălalt mesaj : KOMUNISTI SRBIJE <komsrb@mts.rs>

To:contact@pasro.ro

Dragi tovarăși, Partidul ”Comuniștii Serbiei” vă urează succes în viitoarele alegeri parlamentare de pe 6 decembrie. Socialismul pentru care luptăm și noi și voi este singura cale de a crea o societate mai umană și mai prosperă, o societate care sperăm că va fi realizată și la noi și la voi.

             Cu salutări tovărășești , Comuniștii Serbiei.

Nu ne rămîne decît să așteptăm rezultatul votului, fiind conștienți că misiunea noastră continuă indiferent de numărul de oameni la care a ajuns mesajul nostru.

 

În Venezuela urăm succes partidelor prietene : PSUV (Partidul Socialist Unit al lui Chavez ) și PCV (Partidul Comunist din Venezuela) precum și celorlalte formațiuni politice care luptă pentru apărarea independenței și suveranității țării, amenințate din afară de imperialismul vestic: atît SUA cît și UE l-au recunoscut pe uzurpatorul Juan Guaido ca fiind președintele țării.

Situația este complicată de faptul că SUA și aliații lor (inclusiv UE) sunt hotărîte să nu recunoască rezultatul alegerilor – la fel cum au făcut și cu alegerile prezidențiale. Deja spun că alegerile vor fi falsificate și că nu sunt democratice, deși sistemul de vot din Venezuela este recunoscut ca fiind cel mai sigur din lume.  Trump a declarat că nu va recunoaște aceste alegeri pentru că nu sunt free and fair. Interesant este că Trump nu recunoaște nici alegerile de la el din țară .

Ca să combată propaganda imperialistă, guvernul Venezuelei a invitat o mie de observatori internaționali, inclusiv din România. În lotul de observatori români activează și colegul nostru de partid Florin Platon, care acum este la Caracas. Îl așteptăm cu un reportaj despre situația de acolo – cu siguranță va fi o experiență unică.

 

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 3626 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *