Dezbaterea a fot moderată de Gheorghiţă Zbăganu, în locul lui Ilie Neacşu, care nu a putut fi prezent dar a trimis spre discutare următorul text:

Societatea socialistă de maine

      În Europa Socialismul s-a prăbuşit,dar în Asia şi America a rezistat.Mai mult, China – unul dintre coloşii Planetei – nu doar a rezistat, ci s-a dezvoltat atît de puternic în ultimii 25 de ani, încît mai are doar cîţiva paşi pînă să devină Prima Putere Economica a Lumii. Printr-o combinaţie benefică intre Socialism, Capitalism şi Naţionalism, Partidul Comunist Chinez a reuşit să menţină disciplina şi ordinea la un Popor de 1,5 miliarde de oameni, să le asigure un nivel de trai permanent în creştere, să dezvolte puternic toate sectoarele economice, să aloce fonduri uriaşe domeniului de apărare şi sigurantei a, sa exporte surplusul de productie agricola şi industriala şi sa-si stabileasca pieţe de desfacere pe toate continentele. Partidul Comunist Chinez a adaptat economia Chinei la solicitările Pieţei Mondiale şi a imbinat cu măiestrie eforturile publice cu cele private. Plecînd de la reuşitele Chinei în dezvoltarea economică, în acumularea uriaşa de fonduri financiare şi perfectionarea tehnicii militare, este de datoria noastră să urmărim în continuare evolutia Beijingului, dar să valorificăm şi experienţa noastră trecută şi prezentă.
Știm, cei mai în vîrsta, că în vremea lui Ceausescu Romania a cunoscut o dezvoltare economică de invidiat. PIB-ul crescuse puternic, oraşele şi satele se dezvoltau, în cercetare lucrau peste două sute de mii de specialişti, nu aveam şomeri, învăţămîntul şi asigurarea sănătăţii erau gratuite etc. Pe plan extern, Romania era una dintre cele mai cunoscute ţări din Lume. Poziţia României era respectată pe toate continentele. Cel putin în planul experientei şi al cunoasterii, putem spune că aveam o bază de la care să pornim în edificarea unei societăţi socialiste, din care să nu lipsească componenta naţională, patriotică.
Este limpede că sălbăticia capitalismului actual nu mai poate continua. Tot aşa cum să ne propunem un mod de producţie pur etatist ar insemna nu doar o îngreunare a scopului propus, ci şi o idee care, in timp, ar esua. În viziunea mea exista sectoare economice care trebuie să aparţină Statului şi anumite domenii de activitate care ar obţine rezultate mai bune daca s-ar afla în proprietate privata. Exista oameni care vor să acţioneze pe cont propriu şi există oameni care doresc să aiba o siguranta liniştitoare, lucrînd la stat.

Se intelege că marea industrie, Energia, resursele subsolului, comunicatiile, transporturile aeriene, navale şi căile ferate, drumurile rutiere, apele, cea mai mare parte a padurilor, cercetarea, învăţămîntul, sănătatea, industria alimentară etc vor fi în proprietatea Statului. Nu mai vorbim despre instituţiile care asigură apărarea şi siguranţa naţională. În domeniul privat se pot dezvolta firme în comerţ, turism, construcţii, industrie uşoară, agricultură, industrie navala de mică anvergura, transport, servicii etc. Cetăţenii străini pot fi acţionari în firme din Romania cu un procent de maxim 20% din capital. Cetăţenii români pot deveni acţionari în firmele de Stat în limita unui procent de maxim 20% din capitalul unitatii economice.

În societatea socialistă de maine rolul Statului va creste semnificativ.Locul ONG-urilor de azi va fi luat de instituţii specializate ale Statului. Armata va fi obligatorie pentru toti tinerii sanatosi. Serviciile secrete vor avea o conducere unica. Parlamentul va avea o singura Camera – Camera Deputatilor- care nu va depasi 250 de membri. Procurorii şi avocaţii vor acţiona pe picior de egalitate .Judecătorii vor fi singurii care vor reprezenta Justitia. Curtea Constitutională îşi va continua activitatea. In Constitutie şi în legi speciale vor fi stipulate drepturile şi libertatile cetatenesti, dar şi obligatiile pe care acestia le au faţă de societate, sistemul pluripartidist, felul în care se desfăşoara alegerile autorităţilor centrale şi locale. Nu vor fi admise partidele care militează pentru supremaţia capitalismului străin în Romania, care propovăduiesc ideologia fascistă, anarhistă, extremistă sau care nu recunosc însemnele naţionale sau aduc atingere imaginii ţării sau instituţiilor statului.

Relatiile externe şi cooperarea economică,stiintifica,culturala şi sportiva se vor dezvolta în toate punctele cardinale. România va avea relatii speciale cu Rusia, China, vecinii, statele europene, asiatice, africane şi din zona Americii.

Pe plan militar, Romania se va alatura Blocului din care va face parte Rusia şi China.

Salarizarea celor care muncesc se va face în funcţie de importanţa domeniului, efortului intelectual şi fizic depus, performantelor obţinute.

Cercetătorii, medicii şi profesorii se vor situa printre categoriile de cetăţeni cu cele mai mari salarii dintre bugetari.

Exigenţa pentru instruirea viitorilor cercetatori, profesori şi medici va creste.Copiii şi tinerii supradotati vor beneficia de facilităţi uriase. Vor avea profesori de elită, scoli separate, laboratoare dotate la nivel de varf, staţiuni de odihnă şi spitale proprii , burse de merit etc.

Pentru pregătirea viitorilor politicieni se va crea o institutie de invăţămînt superior specială, în care studenţii vor opta pentru diverse profesii: Economist, jurist, profesor, psiholog, sociolog etc.
In agricultură se vor crea unităţi economice de preluare a producţiei agricole de la fermieri, care va fi valorificată prin marketuri autohtone. Nu vor exista magazine sau marketuri cu capital străin. Banii din valorificarea produselor agricole vor ramîne în tara. Nu vor exista decît proprietari români de terenuri agricole ,iar importul de produse agricole se va reduce la cele care nu se pot obţine în România.
Toate băncile vor deveni bănci ale Statului. Inclusiv Banca Naţionala. Sistemul bancar poate fi reformat din temelii, în avantajul cetateanului, dezvoltîndu-se modalitatea de plată în rate pentru imobiliare, maşini, instalaţii, utilaje, animale,terenuri agricole etc.
Notariatele şi birourile de executări silite vor reveni unităti ale statului. Poliţia locală va fi desfinţata ca şi multe alte structuri inutile.
Toti cetăţenii care contribuie la fondul de pensii vor primi o pensie de stat. Raportul intre cel mai mare şi cel mai mic salariu va fi de 4 la 1,iar raportul dintre pensia cea mai mare şi cea mai mica va fi de 2 la 1. Trebuie creata o echitate intre veniturile cetăţenilor, atît în cîmpul muncii, cît şi la pensie.
Asigurările de orice fel vor fi doar sub autoritatea directă a statului. Impozitarea profitului firmelor private se va decide prin lege, dar nu va fi mai mica de 45%.      Procentul pare mare,dar toti privaţii beneficiază de educaţie şi sănătate gratuită, plus pensie de stat.
Cercetarea va fi un domeniu care va avea alocat minim 5% din Buget.
Daca pentru unii aceste rînduri par o utopie, pentru alţii reprezintă o speranta pentru ei şi pentru viitorul Romaniei. Uniunea Europeana este în acest moment o şandrama care se va prăbuşi . Resuscitarea pe care incearca s-o faca Germania profitoare şi Franta naivă va fi fără efect. UE şi SUA ne-au lăsat fara industrie, fără resurse, fără bănci, fără armată, fără păduri. Ne-au dezbinat poporul că niciodată în Istorie. Ne controlează serviciile secrete, ne numesc preşedintii, ne instaleaza şefii instituţiilor de forţă şi ne dau indicaţii ce legi să dăm şi ce nu. Parlamentele şi guvernele naţionale nu mai contează în fata directivelor UE şi NATO. Tocmai pe aceste adevăruri care ne-au adus la statutul de colonie ma bazez cand susţin o societate socialistă-naţionalistă asemănătoare, din multe puncte de vedere, cu cea din vremea lui Nicolae Ceauşescu. Diferenta ar consta în sectorul minoritar privat şi în lărgirea gamei de drepturi şi libertăţi individuale şi cetăţeneşti .

 

  Ilie Neacşu

 

Au urmat, ca de obicei,  intervenţii ale participanţilor

1. Gheorghiţă Zbăganu: problema de bază a socialismului este controlul proprietății private. El este adeptul  limitării averii personale, fie ca un principiu constituțional fie prin taxare progresivă și taxarea progresivă a moștenirilor. Întreaga avere a lumii este concentrata in mainile oligarhiei financiare mondiale Socialismul viitorului va fi republican, laic, egalitar, ecologist, democratic și internaționalist. Societatea socialistă va fi  non-ierarhică. Democrația va fi economică, politică, culturală și informațională. La nivel european este nevoie de un partid comunist european – deja partidele socialiste au arătat ce pot. Au decăzut pînă într-acolo încît față de ei social democrații de acum 100 de ani ar fi părut extremiști.  Forțele care se opun socialismului sunt formidabile. Elita celor 1% bogați din fiecare țară. Dar și forțele care urmăresc depășirea capitalismului sunt în creștere. Este optimist în ceea ce privește explozia informațională, care poate fi de folos militanților stîngii.

2. Florin Olteanu: Pe fondul valului de populism și naționalism de extrema dreapta care a cuprins state europene, socialismul a devenit in secolul XXI soluția politică viabila. In Spania socialiștii au transat soarta alegerilor, in Grecia, Bulgaria, Rep.Moldova socialiștii conduc guvernul si respectiv președintiile. In Franța socialiștii si comuniștii au forță iar în Germania Martin Schulz fost este favoritul nr 1. Parafrazandu-l Virgiliu Zbaganu, fără socialism secolul XXI nu poate exista din punct de vedere politic. Socialistii sustin UE in dauna populistilor de dreapta care vor sa paraseasca UE. Olanda Austria au dat vot de blam populismului.

 

3. Gheorghe Răzvan Gabriel: Ni s-a spus că UE luptă pentru drepturile omului şi mica proprietate dar este ancorată în interesele marelui capital.

 

4. Ion Săracu. Pe 5 aprilie Dughin lansează o carte la sala Dalles. Poate ar fibine să participăm să vedem ce zice Dughin de viitorul socialismului.

 

5. Florin Guşă. În capitalism mica proprietatea privată va dispărea datorită concentrării capitalului. Nu are sens să îi purtăm noi de grijă.

6. David Marin. Nu este clar ce fel de societate este în China, cert este că există o combinaţie capitalism – naţionalism. Compromisurile chinezeşti îl dezamăgesc. Deşi micul întreprinzător poate fi văzut că o fiinţă nobilă, el e tot capitalist. Trebuie făcute cooperative pentru a evita exploatarea. Visul american în Piaţa Victoriei este o dovadă de falsă conştiinţă naţională. Pasul spre socialism este greu de făcut. Tendinţa pe care a văzut-o el la stînga radicală este internaţionalistă. Naţionalist şi socialist e cam greu.

7. Nertan Sebastian. Important este scopul final – ajungerea la comunism. Altfel socialismul nu are nici un sens. Dacă China spune asta e bine. Faptele arată că micile întreprineri dispar sub agresiunea marelui capital.

8. Marcela Pîslă. Dimpotrivă, ea crede că mica proprietate e în continuă creştere – aşa zice un profesor un profesor de educaţie financiară. Mari companii îşi îndreaptă atenţia spre mica proprietate. Ele – adică micile afaceri – vor lua locul marilor coloşi i ndustriali. Problema e că stînga nu reuşeşte să propună un program politic. Oamenii favorabili socialismului să meargă pe un limbaj pozitiv şi nu reactiv.

9. Vlad Tache. Suntem angrenaţi în alianţe economice şi militare – UE şi NATO.  Cum politic este arta posibilului, trebuie să ţinem seama de această realitate.El se inspiră din socialismul nordic. Socialismul ar trebui să fie şi proactiv  (naţionalizări bănci de stat, ocrotirea şi nu garantarea proprietăţii mic, dreptul gratuit la cultură, secularizarea, stat de drept, legea răspunderii magistraţilor ) şi reactiv (combaterea dialogului care incită la ură, sprijinirea incluziunii sodiale a imigranţilor).

10. Marin Badea.  Un miliardar american a declarat cu cinism –vizavi de prostia stîngii de a nega lupta de clasă „ Lupta de clasă există dar am cîştigat-o”. Din punctul lor de vedere ei au cîştigat războiul rece.  Problema este: mai au viabilitate ideile socialiste? Egalitate reală, libertate economică, dreptate? Istoria socialismului nu s-a încheiat. Teza pauperizării proletariatului a fost infirmată o vreme. Nu mai existau proteste. Reformismul a apărut din societate. Teza privind expansiunea capitalului s-a confirmat. Dacă stînga s-a prăbuşit este şi pentru că reprezentanţii capitalului au găsit mai multe soluţii economice decît cei ai socialismului. Socialismul nu a fost înfrînt decît în Europa datorită dogmatismului Brejnev. Dar ideile socialiste rămîn de actualitate mereu.

11. Claude Karnoouh : putem să avem cele mai frumoase intenţii degeaba dacă nu ţinem seama de realităţi. Franţa: manifestaţii contra legii muncii – degeaba, legislaţia antimuncitorească tot a fost aplicată. Nu s-a ajuns la greva insurecţională. În Grecia – la fel. Să ne gîndim mai mult ce se petrece în capul europenilor. Capitaliştii nu pricep de vorbe frumoase. Cum ajungem la statul profund. Nu se face mişcare socială serioasă fără o dispoziţie revoluţionară. Fără asta rămînem la wishful thinking. Hipsterii din Piaţa Victoriei : se cred bogaţi.  În lumea a treia se combină naţionalismul şi socialismul. Este o realitate pe care o vede şi Melenchon. Mai întîi limba. El, Claude Karnoouh a scris o carte despre prăbuşirea socialismului în România ( puterea hoţilor ). Eşecul economiei socialiste: trebuia construită o industrie de armament. Holodomorul e din cauza englezilor. Fapte: URSS făcea comerţ cu dolari, nu cu ruble. La fel şi România, Cuba, Chavez, Vietnam.

 

12. Gheorghe Bălin. Capitaliştii de acum au învăţat din secolului 20 că dacă în muncitori se dezvoltă conştiinţa îşi pun în pericol averea. Au în serviciu profesionişti; că să îi putem contracara ar trebui să avem şi noi profesionişti. Puterea a fost în mîinile clasei muncitoare şi a pierdut-o pentru că muncitorilor le lipsea dezvoltarea conştiinţei sociale. Fără asta clasamuncitoare va rămîne slugă. Psihologii în slujba plutocraţilor prostesc clasa muncitoare.

 

13. Paul Marinescu.  Astăzi avem mai mulţi tineri  la dezbateri, ceea ce este încurajator.

  1. Socialismul a fost înfrînt pt că a fost instaurat şi nu a venit în mod natural.
  2. Ce înseamnă socialism? Pentru el înseamnă echilibru în economie şi financiar
  3. Cum ajungem la socialism? Doar dacă aducem la putere patrioţi inteligenţi
  4. Este posibil? Da, în timp, prin Mecanismul bulgărelui de zăpadă.

 

14. Petre Orban. Trebuie revenit la patriotism. Educaţia patriotică a tineretului. Baza să fie întreprinderile mari.

 

15. Andrei Marin:  Rasismul e urît şi începe să fie vizibil şi printre tineri. Tineretul e îndoctrinat de liberali.

 

16. Constantin Rotaru.  Definiţia socialismului – o societate bazată pe proprietatea socială a celor ce muncesc. Supremaţia aparţine poporului. Omul are genă politică: stînga, dreapta sau atrofiată. Cei cu gena atrofiată nu vor să conducă. Cei cu gena de dreapta sunt hoţi. Cei cu gena de stînga sunt altruiştii. Cei cu gena de centru sunt conformiştii. Societatea socialistă este altruistă, cea capitalistă este egoistă. Pentru capitalism dumnezeul este banul, în socialism este omul. Socialismul este democratic. Democraţia socialistă se referă şi la libertăţile politice dar şi sociale. Pînă să ajungem la socialism, să întărim statul. Numai statul are obligaţii faţă de cetăţean. Proprietatea să fie a celui care obţinut-o prin muncă cinstită.

 

 

S-a stabilit următoarea întîlnire pentru data de 11 aprilie 2017, ora 18.  Tema discuţiei va fi „Tineretul şi reactualizare socialismului în peisajul politic contemporan”. Moderatorul va fi David Marin

 

 

 

 

 

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Alternativa Socialistă.

Vizualizari: 1442 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *