Miercuri, 18 octombrie 2017 am avut dezbaterile de la Clubul Socialiștilor cu tema de mai sus: Revoluția bolșevică de acum un secol și contrarevoluțiile din anii 90 – sau, mai bine zis , restaurațiile capitaliste
Am prezentat următorul text:
DANEMARCA, 9 oct.2017. – Între 2 și 6 octombrie 2017 a avut loc la sediul Fondului pentru Copii al Națiunilor Unite (UNICEF), din Copenhaga, Forul profesional de Achiziții de Vaccinuri și Consultări… Continuare
Cînd e bine să faci un referendum? Cînd e periculos? Cînd e inutil?
Au fost anul acesta două referendumuri cu probleme: cel al kurzilor și cel al catalanilor. Ambele pun probleme.… Continuare
David A. Marin
Acum câteva săptămâni am participat, drept delegat al Uniunii Tineretului Socialist si al Partidului Socialist Roman, la al 43-lea festival al tineretului comunist grec – care, pe lângă natura sa de conferința, unde se țin discursuri, dezbateri,… Continuare
Ca o dovadă elocventă a faptului că sunt foarte multe lucruri în neregulă cu ”statul de drept” din România şi că opoziţia îndârjită a sistemului terorist la modoficarea legilor justiţiei este impusă în special din afară… Continuare
După cum comentam în articolele precedente din această serie, dl Iohannis nu se potoleşte. Nu i-a fost de ajuns să-şi verse frustrarea tocmai după ce s-a întors dintr-una… Continuare
Chiar dacă marea majoritate a cetăţenilor României (mă refer la cei care nu s-au lăsat încă spălaţi pe creier de presa SRI-DNA-Preşedinţie) erau de multă vreme lămuriţi… Continuare
Comentarii recente