Singurele alegeri cu adevărat democratice din istoria României au fost cele din 20 mai 1990, din aşa numita (cu dispreţ) „Duminica orbului”. De ce spun asta? Pentru că nu a existat nici un prag electoral. Pentru nimeni: nici pentru partide, nici pentru coaliţii, nici pentru independenţi.

La Senat (119 locuri) scorurile obţinute au fost :  FSN -66,47%, UDMR -7,2%,  PNL – 7,06%, PNȚCD – 2,45%, AUR (Alianța pentru Unitatea Românilor, cine îşi mai adduce aminte de ea?)-2,15% şi un candidat independent (Antonie Iorgovan, creatorul Constituţiei) cu 0,26% din voturi. Cei rămaşi nereprezentaţi au fost 2,81%.

La Parlament (396 locuri)  partidele care au reuşit să introducă măcar un  deputat au fost: FSN – 66,31%, UDMR -7,23%,PNL -6,41%, MER (Mișcarea Ecologistă din România, dispărută- 2,62%, PNȚCD -2,56%, AUR -2,12%,PDAR( Partidul Democrat Agrar din România, dispărut)- 1,83%, PER(Partidul Ecologist Român, dispărut)- 1,69%, PSDR (Partidul Socialist Democratic Român, dispărut)- 1,05%, PSD -0,53%, GDC (Grupul Democrat de Centru, dispărut)- 0,48%, PDM (Partidul Democrat al Muncii, dispărut)- 0,38%, PLS (Partidul Liber Schimbist, dispărut)-0,34%  şi , cu scoruri  mai mici alte partide dispărute . Cei rămaşi  nereprezentaţi au fost 5,24%.

La o rată de participare de 86,2% procentul de reprezentativitate al primului Senat a fost de 84% iar la Parlament de 83%. Destul de decent. Prin procen de reprezentativitate înţeleg produsul dintre proporţia celor participanţi  la vot şi cea a celor intraţi în parlament.  Repet: au fost singurele alegeri democratice.

Pentru că, matematic, a ieşit un organism care reprezenta peste 83% din electorat. Şi pentru că nu a existat nici un prag electoral. În afara celui normal, cel de 1/119 la senat şi 1/396 la Cameră.

Ce s-ar fi întîmplat în 1990 cu un prag de 5%, cum este astăzi?  În Senat ar fi rămas FSN + UDMR + PNL = 66,47+7,2+ 7,06 = 80,73% (procent de reprezentativitate 78,6%) iar în Cameră ar fi rămas aceeaşi triplet FSN + UDMR + PNL = 66,31 +7,23+6,41=79.95 %, cu procentul de reprezentativitate de 75.6%. Reprezentativitatea ar fi rămas mare datorită prezenţei masive la vot. Dar nu cred că ar fi fost fericite celelalte partide.

Ce s-a întîmplat mai apoi?  Un lucru firesc: cei care erau în fruntea bucatelor – triada – s-a gîndit să blocheze accesul altor formaţiuni politice la putere. Şi, cu largul concurs al prostimii intelectualoide, au introdus un prim prag de intrare de 3%. Mai rău, ca să contracareze posibilele uniuni şi blocuri electorale, pragul a fost crescut pentru alianţe electorale.

În 1992, la o participare de  76,29%, rezultatele au fost

La Senat (143 locuri): FDSN (actualul PSD) – 28,29%, CDR (Convenţia Democratică, azi dispărută) – 20,16%, FSN  (azi dispărut) – 10,38%) voturi, PUNR  (Partidul Unităţii Naţionale a Românilor, dispărut)- 8,12%),UDMR -7,58%, PRM – 3,85%, PDAR – 3,3%,PSM (Partidul Socialist al Muncii, azi dispărut). Cei nereprezentaţi –  14,63%. Obţinem un coeficient de reprezentativitate de 76,29*(100 – 14,63) = 65%

La Camera Depuțatilor (341 locuri), situaţia a fost cam la fel: FDSN (27.72%), CDR (20.01%), FSN (10.19%) , PUNR  (7.72%),UDMR (7.46%),PRM (3.89%)  şi PSM (3.04%) . Alegători nereprezentaţi : 20%. Reprezentativitate: 61%.

Alegerile din 1996: prezenţa 76,01%. Catastrofă: singurul partid declarat de stînga nu a mai intrat în Parlament.

Senat (143 locuri): CDR(30.7%), PDSR(28.7%),USD(16.08%),UDMR(7,69%),PRM(5.6%), PUNR(4,22%). Nereprezentaţi: 7%. Reprezentativitate: 70,7%.

Camera Deputaților (343 locuri CDR(30,2%), PDSR(21,5%), USD(12.9%),  UDMR(7,29%), PRM(5.5%),  PUNR(4,36%). Nereprezentaţi: 17,7%. Reprezentativitate: 62,2%.

Numai că, la alegerile din 2000 ţărăniştilor din CDR le-a lua Dumnezeu minţile şi a urcat pragul electoral la 5% şi la un procent neverosimil de 10% pentru alianţe!

Alegerile din 2000: prezenţa 65,31%. Catastrofă pentru CDR: singura dată cînd partidul de la putere dispare din Parlament.

Senat (140 locuri): PSD(37.09%), PRM(21.01%),  PD (Partidul democrat, dispărut) – 7,58%, PNL (7.48%), UDMR(6,9%). Reprezentativitate: 50,7%.

Camera Deputaților (345 PSD(36.61%), PRM(19.48%),  PD (Partidul democrat, dispărut) – 7,03%, PNL (6.89%), UDMR(6,8%). Reprezentativitate: 52,3%.

Alegerile din 2004: prezenţa 58,5%. Primele alegeri în care preşedintele ale a modificat voinţa electoratului.

Senat (136 locuri): PSD+PUR(37.16%), Alianţa DA(31.71%), PRM)13,63%, UDMR(6,26%). Reprezentativitate: 51,9%.

Camera Deputaților (314 locuri) :  PSD+PUR(36,6%), Alianţa DA(31.26%), PRM)12,9%, UDMR(6,2%). Reprezentativitate: 50,3%.

În 2008 puterea de atunci a venit cu o idee şi mai gogonată: votul uninominal. Cu contribuţia dezinteresată a feluritelor ONG-uri înţelepte.  Care este rostul Parlamentului? Să dea legi. În funcţie de ce? De interesele societăţii pe care, se presupune că Parlamentul ar reprezenta-o. Legile se dau pe baza doctrinei fiecărui partid – fiindcă nu există o lege „adevărată”, ci  legile servesc intereselor unor grupuri sociale. Atunci care ar fi rostul unui parlament uninominal? Nu ştiu. Ideea era că ar creşte legătura dintre cetăţean şi „reprezentantul lui” în cazul meu, de exemplu, acest reprezentant s-a nimerit să fie Elena Udrea. Rezultatul a fost că pretendenţii la Parlament s-au întrecut în promisiuni care ţineau de  competenţele locale: de exemplu, Elena Udrea s-a angajat să ne facă metrou în sectorul 6. Păi asta e treaba parlamentului?

Mă rog. Cum necum, la alegerile din 2008: prezenţa a fost de 39,2%. Primele alegeri nereprezentative.

Senat (137 locuri): PDL(33,57%), PSD+PC(34.16%), PNL (18,74%, UDMR(6,39%). Reprezentativitate: 36,42%.

Camera Deputaților (316 locuri) :  PDL(32,36%), Alianţa PSD-PC(33.09%), PNL(18,57%) UDMR(6,17%). Reprezentativitate: 35,4%.

Independenţi – 0.  Bună treabă!

La alegerile următoare am aflat că orice candidat trebuie să depună o sumă de cinci salarii minime – cam 3500 RON. Aproape 1000 de euro, la vremea aceea. Pe cre candidatul şi-o primea înapoi doar dacă reuşea să scoată peste 2% din voturi. El sau partidul lui.

Păi 3500 RON era o sumă simultan şi prea mare şi prea mică şi nesimţită. Prea mare pentru un partid mic, care nu spera la 2% (ca să acopere toate circumscripţiile i-ar fi trebuit jumătate de milion de euro!!) şi simultan prea mică pentru a descuraja posibilii penali care se lipesc de marile partide şi mituiesc conducerile lor ca să îi ajute să intre în Parlament, unde vor avea imunitate şi, mai ales, posibilitatea de a a da legi în favoarea celui care dă mai mult. O sumă nesimţită fiindcă legiuitorii acestei bizarerii ar fi putut ghici că se va ajunge la Primul Parlament penal al ţării, produs de alegerile din 2012 . Prezenţa : 41,76%

Senat (176 locuri): USL(60,03% )PDL(16,70%), PPDD (14,65%, UDMR(5,23%). Reprezentativitate: 40.76%.

Camera Deputaților (412 locuri) :  USL(58,63%), PDL(16,50%), PPDD(13,99%) UDMR(5,13%). Reprezentativitate: 39,35%.

 

Putem spune că din 2008 Parlamentul României a devenit nereprezentativ.

Cum se poate ieşi din starea aceasta nesănătoasă?

O primă idee ar fi să se introducă votul obligatoriu. În definitiv, dacă nu te duci să votezi, nici nu ai dreptul să te plîngi că  nu a ieşit ce ai vrut. Există ţări cu vot obligatoriu – (vezi aici http://en.wikipedia.org/wiki/Compulsory_voting) dar se pare că la noi ideea nu este populară.

O a doua idee este să se relaxeze criteriile de înfiinţare ale partidelor. Vechea legislaţie a reuşit să producă o „clasă politică” anchilozată, arogantă şi, mai ales, antipopulară. Guvernanţii noştri apără nu interesele românilor, ci ale companiilor supranaţionale şi ale şefilor din SUA, UE şi NATO. S-a adoptat legea privind înfiinţarea partidelor cu 3 membri.

Problema e că se înfiinţează degeaba, dacă nu se renunţă la pragul electoral. În definitiv, ce argumente există în favoarea lui?

Singurul pe care îl acceptăm toţi este că la un prag natural de 1/300 ar putea fi tentate prea multe partide să participe. Şi ce dacă? Ar fi complicat de numărat voturile. Şi s-ar risipi hîrtia inutil. S-ar tăia copacii ţării. Corect. Am fost la numărat voturi în 20 mai 1990. Am terminat a doua zi la ora 5 dimineaţa, după 22 de ore de stat în secţie şi 7 ore de numărat. Fiindcă au venit 90% din oameni, dornici să vadă şi ei ce înseamnă alegeri libere. Li se citea speranţa pe feţe….

Dar s-ar putea introduce şi votul electronic. Omul ar putea vota de la el de acasă – în unele ţări aşa se şi face. E adevărat că ar trebui ceva logistică – la fiecare secţie de votare să existe un calculator legat la internet. Iar cei care nu vor aşa, vor vota pe buletine de hîrtie.  Restul de hîrtie s-ar putea recicla – ce mare lucru? Nu cred că vor mai veni să voteze 90% ca în 1990, dar un procent civilizat de votanţi tot ar fi, cu condiţia ca oamenii să creadă că votul lor poate schimba ceva.

Argumentul de prostit lumea este aşa: dacă nu va fi prag electoral vor apărea tot felul de ambuscaţi (cum a fost odată contele Zambra Iosipescu) care vor voi să li se vadă numele pe buletinele de vot. Şi nu se va putea face un guvern deoarece va fi o mare fărîmiţare politică.

Ca să nu apară asemenea ambuscaţi s-ar putea cere fiecărui candidat/partid/coaliţie să aducă un număr de – să zicem – 1000 de semnături de susţinere, cu avertizarea unor sancţiuni în cazul în care canditatul/partidul/alianţa nu ar depăşi acest număr. Aşa li s-ar reteza elanul ambuscaţilor. Guvern se va forma cu siguranţă – întotdeauna există o majoritate. Fărîmiţarea politică este foarte bună, nu este de loc rea. Acum, de exemplu nici nu există opoziţie pe chestiunile importante, care angajează societatea pe mulţi ani. E tolerează doar partidele de dreapta făţişă, adepte ale capitalismului sadic su cele mascate, care vor un capitalism cu faţă umană. Nu există forţe în parlament care să spună NU! Capitalismul este criminal oricum, este o societate a junglei.

Al treilea argument este că aşa este în UE. Afirmaţia este falsă. Portugalia, Finlanda, Olanda, Cipru nu au prag electoral (http://en.wikipedia.org/wiki/Election_threshold#Europe) iar Germania, Suedia sau Danemarca pragurile (mici) sunt flexibile.

Bine, să admitem de dragul discuţiei că am accepta un prag de 3% (cam aşa vrea un grup respectabil, PfB (Politică fără Bariere) , aici https://politicafarabariere.wordpress.com/despre/.

Dacă am vrea o coagulare de forţe politice, ar trebui atunci să păstrăm acelaşi prag şi pentru alianţe electorale şi pentru independenţi. Cea mai îndrăzneaţă propunere a fost de a se renunţa la pragul electoral de 3% pentru independenţi. Păi aşa se asigură coagularea, cu favorizarea independenţilor? Normal că nu au fost băgaţi în seamă şi parlamentul a continuat cu bătaia de joc la adresa cetăţeanului, fixând pragul de  5% + 2% pentru alianţe (vezi aici http://www.cdep.ro/comisii/legi_electorale/pdf/2015/rp398_14.pdf)

Nici idealiştii de la Pfb nu doresc o coagulare de forţe politice (favorizează independenţii) şi nici cinicii hîrşiţi în rele de la Parlament (descurajează alianţele).

Şi totuşi, problema este relativ simplă: ce fel de Parlament vrem?

Unul care să reprezinte majoritatea societăţii sau unul care să reprezinte doar pe cei bogaţi?

Cine vrea prag electoral, vrea a doua variantă: un surogat de parlament, supus transnaţionalelor şi ambasadelor ştabilor din NATO. Un asemenea parlment mai are un avantaj: poate fi mai uşor controlat de factori de presiune cum ar fi Curtea Constituţională, Comisia Europeană, Ambasada SUA

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 567 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *