Eminescu[1]

Eminescu a fost socialist!

În „Timpul”, în urmă cu peste 130 de ani a apărut un articol dedicat liberalului Ion C. Brătianu şi susţinătorilor săi.

„«Presa» arată deosebirea care este între lucru aievea şi făgăduinţele ce le-au fost făcut liberalii naţiei înainte de a fi ajuns unde au ajuns, vede-i-am şi mai sus. Arată cum toate serviciile sufăr, cum dările, în loc să dea înapoi, s-au sporit şi alte multe greutăţi pe capul oamenilor. Înainte vreme era o zicală care spunea de pe ce se cunoaşte nebunul. Naţia românească au uitat zicala asta, se vede: ,,Bătrânii vorbesc ce a făcut, tinerii ce fac, nebunii ce au de gând să facă”. Liberalii totdeauna vorbesc de ceea ce au de gând să facă.

Oamenii fără simţ istoric, liberalii cosmopoliţi c-un foarte incolor sentiment de patrie s-au dat în apele Rusiei şi a declarat un război care ne-a costat mii de suflete viteze, zeci de milioane şi poate o provincie. Câştigat-a oare poporul românesc minte destulă pentru a vedea ce făgăduinţe deşerte, ce fraze de nimic, ce laude bombastice sunt acelea cu cari liberalii ajung la putere? Asta e nenorocirea acestor oameni şi nenorocirea tuturor demagogilor din lume. Promit ceea ce nimenea nu poate face. Oare bătrânul cap al demagogiei române a început a vedea că, oricât de ameţită ar fi lumea prin fraze, ea totuşi se trezeşte până în sfârşit? Neadevărul şi duplicitatea politică sunt lovite de un fel de nulitate dinlăuntru care le face să se risipească curând. Astfel şi liberalii noştri simt cum le piere în mod fatal pământul de sub picioare, fără ca cineva să contribuie la aceasta decât ei înşii prin greşelile lor. Oriunde încearcă a se răzima simt că se razimă de o umbră, de o închipuire a lor.

Liberalii, din contra, se folosesc de ambiţia exagerată a oamenilor de puţină valoare pentru a ajunge şi a se menţine la putere. Dar precum un venin, oricât de plăcut ar fi la gust, rămâne venin şi distruge organismul căruia pentru câtva timp i-a sporit prin surescitaţiune febrilă puterile, tot aşa şi ambiţiile diverse ale liberalilor au condus partidul la descompunere.

Poporul? Naţiunea? Iată două espresii pentru una şi aceeaşi noţiune despre care liberalii nu-şi dau niciodată seamă când vorbesc de ea. În gura genabet-tacâmului nostru poporul este ceva nedefinit, monstruos, incert, zgomotos, ceva căruia nu-i mai dai de capăt. Astfel liberalii noştri sunt extraordinari în descoperirea unor lucruri pe cari toată lumea le ştia înaintea lor şi confundă neştiinţa lor proprie de legile pozitive ale ţării în care trăiesc cu absenţa acestor legi. Dacă ne plângem de libertatea prea mare a acelora cari împiedică lucrarea sănătoasă, fie intelectuală, fie economică a naţiei, noi ştim foarte bine ce zicem şi vom ilustra-o oricând cu cazuri dacă liberalii poftesc. Sunt oameni cari au comis crime grave şi cu toate astea rămân somităţi roşii, se primblă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de-a-şi petrece viaţa la puşcărie.”

Articol scris de Redactia

Vizualizari: 1716 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Valea Jiului în agonie

    În volumul lui David Kideckel România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare, tradus în […]